Stimati clienti,
La termenul de judecata din data de 29.02.2012 acordat in dosarul de insolventa Euro Habitat nr. 24665/3/2010 au fost verificate si impartite pe categorii contestatiile creditorilor impotriva tabelului preliminar publicat la data de 19.04.2011, formandu-se dosare individuale pentru fiecare astfel de categorie. Practic, termenul din 29.02.2011 a fost doar un termen administrativ in cadrul caruia nu s-a luat nicio hotarare cu privire procedura insolventei, ci doar s-au stabilit noi termene de judecata pentru solutionarea contestatiilor, respectiv 23.05.2012, 06.06.2012, 20.06.2012 si 04.07.2012.
Mentionam ca, la termenul din 29.02.2012, administratorul judiciar a depus cate un punct de vedere raportat la fiecare categorie de contestatie, pe care le gasiti prezentate mai jos pe scurt, dupa cum urmeaza:
1) contestatiile impotriva observatiei inscrise de administratorul judiciar in tabelul preliminar privind existenta unei conditii ce afecteaza creanta creditorilor constand in penalitati de intarziere, ce formeaza obiectul dosarului nr. 24665/3/2010/a38, cu termen de judecata la data de 04.07.2012 – administratorul judiciar apreciaza contestatiile ca fiind intemeiate si solicita admiterea acestora si inscrierea creantelor contestatorilor in tabelul preliminar cu sumele reprezentand contravaloarea penalitatilor de intarziere ca si creante pure si simple. Gasiti atasat punctul de vedere al administratorului judiciar denumit punctul de vedere nr. 1, precum si tabelul contestatorilor din aceasta categorie denumit tabel nr. 1.
2) contestatiile impotriva creantelor inscrise in tabelul preliminar fara a se tine cont de cererile formulate si precizate ulterior, depuse in termenul legal, ce formeaza obiectul dosarului nr. 24665/3/2010/a22, cu termen de judecata la data de 20.06.2012 – administratorul judiciar apreciaza contestatiile ca fiind intemeiate si solicita admiterea acestora si inscrierea creantelor contestatorilor in tabelul preliminar cu sumele reprezentand contravaloarea penalitatilor de intarziere ca si creante pure si simple, astfel cum au fost solicitate. Gasiti atasat punctul de vedere al administratorului judiciar denumit punctul de vedere nr. 2, precum si tabelul contestatorilor din aceasta categorie denumit tabel nr. 2.
3) contestatiile impotriva neinscrierii in tabelul preliminar a creantelor cumparatorilor indicati in tabelul nr. 3 atasat, ce formeaza obiectul dosarului nr. 24665/3/2010/a9, cu termen de judecata la data de 06.06.2012 – administratorul judiciar apreciaza contestatiile ca fiind intemeiate si solicita admiterea acestora si inscrierea creantelor contestatorilor in tabelul preliminar cu sumele reprezentand contravaloarea penalitatilor de intarziere ca si creante pure si simple, astfel cum au fost solicitate. Gasiti atasat punctul de vedere al administratorului judiciar denumit punctul de vedere nr. 3, precum si tabelul contestatorilor din aceasta categorie denumit tabel nr. 3.
4) contestatia impotriva tabelului preliminar prin care creditorul Nathan Argaman a fost inscris cu o creanta in valoare de 384.442,09 lei, fara obligatia de predare a apartamentului, ce formeaza obiectul dosarului nr. 24665/3/2010/a8, cu termen de judecata la data de 23.05.2012 – administratorul judiciar apreciaza contestatia ca fiind intemeiata si solicita admiterea acesteia si inscrierea creantei contestatorului in tabelul preliminar cu suma de 50.332,25 lei reprezentand contravaloarea penalitatilor de intarziere, recunoscand obligatia debitoarei Euro Habitat de predare a apartamentului. Gasiti atasat punctul de vedere al administratorului judiciar denumit punctul de vedere nr. 4.
5) contestatia impotriva tabelului preliminar prin care creditoarea Chiva Elena a fost inscrisa cu o creanta in valoare de 26.994,42 lei, sub conditia neexecutarii contractului si nepredarii apartamentului, fara ca administratorul judiciar sa aiba in vedere denuntarea unilaterala a contractului formulata de creditoare prin intermediul declaratiei de creanta, ce formeaza obiectul dosarului nr. 24665/3/2010/a3, cu termen de judecata la data de 23.05.2012 – administratorul judiciar apreciaza contestatia ca fiind intemeiata si solicita admiterea in parte a acesteia si inscrierea creantei contestatoarei in tabelul preliminar cu sumele solicitate. Gasiti atasat punctul de vedere al administratorului judiciar denumit punctul de vedere nr. 5.
In ceea ce priveste contestatiile impotriva creantelor “investitorilor” Madeley, Winson, Wentril, Besser RE si Haim Zemer Tov, pe care le-am formulat in numele dlui. Vasile Florin pentru toti membrii grupului de cumparatori reprezentati de dl.Vasile, inclusiv pentru clientii societatii noastre, mentionam ca acestea au fost conexate alaturi de alte contestatii formulate de catre unii creditori impotriva altora (de ex.: contestatia Bear Project impotriva creantei Piraeus Bank si a “investitorilor”) si urmeaza a fi judecate impreuna in cadrul dosarului nr. 24665/3/2010/a33, la data de 23.05.2012.
Totodata, pe langa fixarea termenelor de judecata pentru solutionarea contestatiilor, instanta de judecata a stabilit si urmatorul termen pentru continuarea procedurii la data de 31.10.2012.
In acelasi sens, pentru a face un pas inainte in cadrul procedurii insolventei pana la solutionarea contestatiilor, administratorul judiciar a convocat Comitetul creditorilor in data de 16.02.2012, ora 15.00 in vederea desemnarii unei persoane de specialitate si stabilirii remuneratiei acesteia, pentru a efectua un proiect de evaluare avand ca obiect estimarea costurilor necesare finalizarii complexului Planorama.
Prin procesul-verbal al sedintei comitetului creditorilor Euro Habitat nr. 06/16.02.2012 a fost desemnata societatea comerciala Tagor Properties SRL pentru realizarea lucrarii in considerarea onorariului de 9.500 euro + TVA fata de onorariul de 11.500 euro + TVA propus de celalalt ofertant, respectiv societatea Jones Lang La Salle.
Cu toate acestea, intentia initiala a administratorului judiciar de accelerare a procedurii a fost ignorata de catre creditorul Bear Project Sase SRL, care a contestat procesul- verbal nr. 06/ 16.02.2012, pe motiv ca celalalt ofertant, Jones Lang La Salle, este singurul calificat sa realizeze lucrarea, votul sau in cadrul adunarii fiind, evident, in favoarea desemnarii acestuia, iar nu a societatii Tagor Properties SRL.
Pana la solutionarea acestei contestatii formulate de Bear Projects Sase SRL in temeiul art. 14 alin. (7) si (8) Legea 85/ 2006, societatea desemnata nu va putea desfasura nicio activitate in scopul realizarii proiectul de evaluare.
Mentionam ca aceasta contestatie urmeaza a fi solutionata de catre Adunarea Creditorilor, insa, in pofida demersurilor noastre si ale dlui Vasile, pana la aceasta data administratorii judiciari nu au convocat Adunarea Generala in vederea solutionarii contestatiei si continuarii procedurii.
Avand in vedere importanta acestei initiative pentru cumparatorii de apartamente din blocurile T4 si T1, consideram ca este necesara interventia publica a grupului de cumparatori, in vederea deblocarii situatiei.
In speranta ca veti gasi folositoare aspectele prezentate mai sus va stam cu placere la dispozitie pentru orice intrebari sau informatii suplimentare.
Cu deosebita consideratiune,
Av. Mihai Neacsu
Descarca pdf-urile:
Punct de vedere nr 1 si Tabel nr 1
Punct de vedere nr 2 si Tabel nr 2
Punct de vedere nr 3 si Tabel nr 3