Vineri, 29 Octombrie 2021, am semnat contractul de ridicare a gunoiului menajer în numele asociației. Astfel, de la 1 Ianuarie 2022 taxa de salubrizare se desfințează. Direcția de Taxe Locale nu o v-a mai impune iar banii pentru ridicarea gunoiului menajer vine în atribuția asociației de proprietari.
Exista mai multe tipuri de tarife (acestea se calculează la volumul întreg) și dacă vrem să avem cel mai mic tarif va trebui să aruncăm gunoiul selectiv, adică separat hârtia, plasticul și, eventual, metalul, în pungi separate. Dacă Supercom, constată că nu selectăm gunoiul, taxarea devine dublă.
Supercom SA este singura companie cu care putem semna un astfel de contract în sectorul 2
Valoarea de contract
Valoarea nu se poate prezenta până la apariția primei facturi (cea din Ianuarie 2022) dar dacă facem colectarea selectivă prețul ar putea fi în jur de 12 lei/persoană. Dacă nu o facem, prețul poate ajunge la 25 de lei de persoană.
Astfel, vă propun să adunați gunoiul în pungi se parate: o pungă cu plastice, una cu hârtie și una cu gunoi menajer. Încercați să aruncați mâncarea lichidă la toaletă (dar nu și oase sau carne).
Informare număr de persoane
Vă rog să actualizați prin e-mail numărul de persoane de la fiecare apartament. Acest lucru este obligatoriu prin lege, dar există și un avantaj: cu cât numărul de persoane este mai mare cu atât prețul poate fi mai mic pe persoană.
De asemenea trebuie ținut cont că dacă se face un control de la primărie sau poliție și se constată că nu au fost actualizate datele din cartea de imobil asociația poate primii amenzi usturătoare care vor fi plătite tot din banii colectați de la membrii acesteia.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.